Categories: Studii Media

Antena 3 CNN se menține pe primul loc în clasamentul celor mai citate surse media din luna mai, urmată de Digi 24 și Fanatik

Pentru a doua luna consecutiv, Antena 3 CNN rămâne pe primul loc în topul celor mai citate surse media. Conform mediaTRUST, în mai 2023, postul a fost citat de alte media de 608 ori. Pe locul doi se află Digi 24, cu 81 de referințe mai puțin. Poziția a treia este ocupată de Fanatik, care a fost menționat de aproape 450 de ori.

În clasamentul primelor 10 surse media cele mai citate din țară, presa TV are în continuare cea mai mare pondere – aproximativ 40,23%, reprezentată de Antena 3 CNN, Digi 24, Digi Sport, Profit News TV și Pro TV. Presa online (G4media.ro, hotnews.ro, observatornews.ro, edupedu.ro și stiripesurse.ro) ocupă 35,25% din clasament iar presa scrisă ocupă 22,58% din clasament, în ordinea Fanatik, Adevărul, Gazeta Sporturilor, Libertatea și Ziarul Financiar. Radiourile, prin RFI, Europa FM, România Actualități, PRO FM și Digi FM, au o pondere mai mică în împărțirea după tipul de media, reprezentând aproximativ 1,90%.

Antena 3 CNN, în fruntea celor mai citate surse din media în luna mai

 

Antena 3 CNN continuă să se situeze pe primul loc în clasamentul general al surselor de încredere cele mai des citate, cu 608 mențiuni în cursul lunii mai. Declarația lui Marcel Ciolacu, președintele PSD, la postul de televiziune Antena 3 CNN, în care subliniază că noua lege a salarizării este o prioritate din cauza costurilor ridicate generate de excepțiile făcute în ultimii 30 de ani, a fost preluată masiv de presă. Pe locul doi în clasament se menține Digi 24, fiind citată de alte surse media de 527 de ori. În luna precedentă, interviul acordat de Sorin Grindeanu jurnaliștilor Digi 24, în contextul pregătirilor pentru rotația guvernamentală, a stârnit interes prin declarațiile sale despre reducerea numărului de ministere și despre ineficiența unor structuri precum Ministerul Antreprenoriatului, Turismului și Ministerul Familiei, Tineretului și Sportului. Pe locul trei în clasament se află Fanatik, care a fost menționat în 449 de materiale publicate de alte medii. Printre știrile intens citate se numără și cele referitoare la Alina Bica, fosta șefă a DIICOT, care a fost fotografiată vânzând pizza în Italia, imaginile fiind făcute publice de jurnaliștii de la Fanatik.

G4media a urcat o poziție, până pe locul patru, înregistrând 364 de mențiuni. Cele mai citate știri ale redacției g4media.ro au avut vârful de vizibilitate în data de 22 mai. Adevărul a coborât cu două poziții și a ajuns pe poziția a cincea, citat de 340 ori de alte redacții. În mai, televiziunea B1TV și b1tv.ro au citat cel mai des Adevărul.

Digi Sport este pe poziția 6 cu 292 mențiuni, urmat de Profit News TV cu 245 materiale în care a fost citat. Gazeta Sporturilor, pe 8, este citat în 237 materiale, PRO TV are 217 mențiuni iar top 10 este închis de hotnews.ro citat de alți jurnaliști din țară de 213 ori.

 

Pe podiumul clasamentului presei scrise se află Fanatik, Adevărul și Gazeta Sporturilor.

 

Fanatik se situează pe prima poziție în clasamentul celor mai citate surse media, fiind menționat de 449 de ori în luna mai. Adevărul se menține în top 3, ocupând locul doi în această lună, cu 340 de citări în alte media. Pe locul trei se află Gazeta Sporturilor, cu 237 de referințe. Libertatea se menține și ea în topul celor mai citate surse din presa scrisă, cu 188 de mențiuni, iar Ziarul Financiar își păstrează poziția a cincea în clasament, fiind citat în 122 de materiale jurnalistice.

 

Antena 3CNN rămâne și în luna mai cea mai citată sursă de televiziune din țară

 

Antena 3 CNN se află pe primul loc în topul posturilor de televiziune cele mai de încredere, fiind menționată de 608 ori în alte media. Pe locul doi se situează Digi 24, care a fost citată de alte redacții din țară de 527 de ori. Poziția a treia este ocupată de Digi Sport, o altă televiziune din grupul DIGI | RCS & RDS, care a fost citată de 292 de ori în luna mai. În clasamentul din această lună, Profit News TV a urcat o poziție față de luna precedentă și se află pe locul patru, iar Pro TV revine în top, ocupând locul cinci fiind citat în 217 materiale jurnalistice.

 

Radio RFI avansează în clasamentul posturilor de radio

 

În topul posturilor de radio cele mai de încredere în luna mai, RFI ocupă prima poziție, fiind menționat de 79 de ori în alte media. Materialul jurnalistic referitor la scăderea inflației, care nu se resimte în buzunarul românilor și interviul realizat de RFI cu analistul economic Adrian Negrescu, după ce rata anuală a inflației a scăzut cu trei procente, ajungând la 11,2%, au fost citate în mod frecvent în alte surse media. Pe locul doi, Europa FM coboară cu o poziție, înregistrând 30 de mențiuni. Pe locul trei revine Radio România Actualități, citat în 13 materiale jurnalistice. Postul de radio Pro FM urcă cu o poziție, fiind menționat de alte media de 5 ori, iar pe poziția a cincea se află Digi FM, citat în 3 materiale.

 

G4media.ro domină clasamentul celor mai de încredere surse online din România, cu 364 de mențiuni în media

 

G4media.ro își menține prima poziție în topul celor mai de încredere surse online din România, fiind menționată de jurnaliști de 364 de ori. Jurnaliștii g4media.ro au relatat faptul că Darius Vâlcov, fostul primar de Slatina și fost ministru de finanțe, este localizat în nordul Italiei. Pe locul doi se află hotnews.ro, cu 213 citări. Podiumul este încheiat de observatornews.ro, care a fost menționată de 193 de ori. Edupedu.ro revine în topul celor mai citate surse media din online, direct pe locul patru, cu 187 citări în alte medii. Redacția edupedu.ro a relatat intens situația legată de greva din Educație, despre negocierile dintre Sindicate și Guvern, nemulțumirile personalului din educație, subiecte citate intens de celelalte redacții. Pe cinci, revine în clasament stiripesurse.ro, citat în 186 materiale din alte medii.

 

 

Metodologie

Studiul celor mai citate surse de media din România oferă informaţii cu privire la numărul citărilor unor instituții media (print, online, radio, TV), fără a include şi agenţiile de presă. Cercetarea a fost realizată în perioada 01 mai – 31 mai 2023.

Raportul analizeză articolele din presa scrisă și on-line, precum și știrile difuzate de posturile de radio și TV în care au fost menționate numele surselor de informare în masă. Raportul a luat în considerare acele materiale care fac referire la articole, știri, comentarii și declaraţii ce au apărut în diferite media, cu condiţia ca acestea să nu fie republicări integrale din alte media.

Sintagmele folosite în elaborarea studiului pot fi recunoscute după următoarele forme: o declaraţie se află între ghilimele şi sursa este menţionată în fraze care arată astfel: “Joi, Libertatea a scris că …”/ “jurnaliştii de la Adevarul au notat că …”/ “Radio România Actualităţi informează despre …”/ “în interviul de la Antena 3 CNN X a spus că …”/ “potrivit unui studiu realizat de ziarul Capital …”.

Principalul criteriu conform căruia un anumit material a fost luat în considerare constă în referirea directă asupra unui articol, a unei declaraţii sau a unui comentariu publicat în alt mediu de informare (print, online) sau difuzat la un post de radio/TV. Suma referirilor unei surse citate nu include citările publicaţiilor care fac parte din acelaşi trust.

Atunci când sursa citată este menționată de mai multe ori în același material este luată în considerare ca o singură apariție – o singură citare a mediului respectiv.

Studiul analizează știrile difuzate și articolele publicate de peste 30 de posturi de radio și de televiziune, peste 100 de surse din presa scrisă, peste 3000 de surse online care publică regulat știri și articole noi.

În procesul de monitorizare a materialelor din cadrul posturilor de televiziune, radiourilor și publicațiilor tipărite care au și o prezență online, raportarea a cumulat și citările provenite de pe site-urile aferente.

Analiza nu include materiale care:

  • se referă la presa străină;
  • sunt referinţe proprii – un ziar/post face referire la propriile sale informaţii sau articole, sau la cele din publicaţii aparţinând aceluiaşi trust;
  • sunt republicate integral dintr-un ziar sau un site;
  • citează publicaţii neactualizate (mai vechi de 3 ani), sau care se referă la media care nu mai există;
  • se referă la informaţii de pe site-urile unor companii şi organizaţii care nu sunt instituții media;
  • sunt reluări ale aceloraşi programe de la un anumit post TV sau radio;
  • fac referire la filme și programe difuzate de posturile de televiziune;
  • sunt comentarii despre o fotografie sau o copertă;
  • sunt review-uri publicate în presă sau difuzate la TV sau radio;
  • fac referire la agenţiile de presă precum Mediafax, news.ro, Agerpres etc sau provin de pe portalurile cu caracter de agregatori de conținut;
  • fac referire la profilul de business al unui mediu particular sau includ informaţii care reprezintă comentarii ale jurnaliştilor, fără ca acestea să fie corelate cu ceea ce este scris în articolele respective;
  • provin de pe platformele de socializare și comentariile postate în cadrul articolelor de pe site-urile de internet.

Informații detaliate privind monitorizarea mass-media pot fi găsite la adresa www.mediatrust.ro

 

Despre mediaTRUST România

Înființată în 1999, parte a Institute of Media Monitoring (IMM) din Polonia, mediaTRUST România, este compania de monitorizare media cu capital privat cu cea mai îndelungată experiență pe piață si cel mai vast portofoliu de clienți. Compania oferă clienţilor săi acces la informaţiile apărute zilnic în mass media (presă scrisă, online, radio şi TV) din 15 ţări din Europa Centrală şi de Est. Din 2004, suntem membri ai organizaţiei internaţionale de elită FIBEP (Federation Internationale des Bureauxd’Extraits de Presse), iar în 2014 am devenit membri BRAT (Biroului Român de Audit Transmedia) şi ARMA (Asociaţiei Române pentru Măsurarea Audienţelor).

 

Descarcă studiul:

Cele mai citate surse media din România

Studiu Citate mai 2023

Gabriela Stanescu

Share
Published by
Gabriela Stanescu

Recent Posts

Cele mai citate surse din mass-media Februarie 2024

Într-o lume în care informația înseamnă putere, este esențial să știm cine ne influențează gândirea și deciziile. În acest sens,…

9 luni ago

Digi 24 a fost cea mai citată sursă media din România în luna ianuarie 2024. Antena 3 CNN și Fanatik se clasează, de asemenea, pe podium.

Clasamentul din ianuarie al celor mai citate mijloace de informare în masă din România se deschide cu Digi 24. Potrivit…

10 luni ago

Fotbalul conduce în topul Federațiilor Sportive, urmat de Handbal și Baschet

În luna ianuarie, Federația Română de Baschet urcă pe locul 3 în clasamentul celor mai mediatizate Federații Sportive din România.…

10 luni ago

Valentine’s Day în România: Impactul și prezența în media

Valentine's Day, Ziua Îndrăgostiților în tradiția occidentală, devine o oportunitate de marketing exploatată intens de către comercianții din România, aspect…

10 luni ago

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale – Cel mai vizibil în media

În luna ianuarie 2024, Florin Barbu a fost ministrul cu cea mai extinsă acoperire mediatică din rândul colegilor săi din…

10 luni ago

Profi conduce clasamentul spoturilor difuzate la radio, TV și presă scrisă în prima lună a anului 2024

Potrivit analizei de monitorizare mediaTRUST, efectuată între 1 și 31 ianuarie 2024, Profi, lanțul de supermarketuri și magazine de proximitate…

11 luni ago