Categories: Studii Media

Cele mai citate surse din mass-media Februarie 2024

Într-o lume în care informația înseamnă putere, este esențial să știm cine ne influențează gândirea și deciziile. În acest sens, mediaTRUST România continuă să analizeze exhaustiv peisajul media autohton pentru a identifica cele mai citate surse media din România. Analiza din luna februarie a fost efectuată pe baza a peste 12.000 de materiale ale publicațiilor de presă, a emisiunilor de știri de televiziune și radio și a materialelor de pe site-urile web care au apărut în perioada 01 februarie – 29 februarie 2024. Din acest set extins, au fost identificate 7.957 de materiale valide.

Rezultatele sunt fascinante și surprind dinamica peisajului media din țara noastră. În ceea ce privește clasamentul tipurilor de media, sursele citate din mediul online preiau conducerea în luna februarie cu o cotă de 42%, reprezentate la vârf de romania.europalibera.org, g4media.ro, recorder.ro, hotnews.ro, gsp.ro. Televiziunea are o pondere de 39%, la care au contribuit, în mod special, Antena 3 CNN, Digi 24, Digi Sport, Pro TV, România TV. Pe locul trei se află presa scrisă care deţine 17% din total. Printre cele mai citate publicații se numără Fanatik, Adevărul, Click, Libertatea, Ziarul Financiar. Radiourile, prin RFI, Europa FM, România Actualități, Digi FM și PRO FM, au o pondere mai mică în împărțirea după tipul de media, reprezentând 2%.

În topul general, Antena 3 CNN se distinge ca fiind cea mai citată sursă media cu 703 mențiuni în cursul lunii februarie. În data de 8 februarie, postul TV a înregistrat vârful de vizibilitate, fiind citat în 51 de materiale jurnalistice de către alte redacții. Digi 24 ocupă locul secund cu 697 citări, iar romania.europalibera.org se poziţionează pe un important loc trei cu 619 citări în alte medii. Urmează pe locul patru Fanatik cu 536 citări, g4media.ro se înscrie pe poziţia a cincea cu 364 citări şi la o diferenţă foarte mică, 361 citări, recorder.ro îşi asigură poziţia a şasea. hotnews.ro ocupă locul şapte cu 331 citări, iar DigiSport (locul opt, 329 citări), Adevărul (locul nouă, 306 citări) şi ProTV (poziţia a zecea, 298 citări) completează finalul clasamentului, fiecare cu subiectele lor de impact.

Presă scrisă – Top 5

În categoria presă scrisă, Fanatik a fost cea mai citată publicaţie cu 536 citări şi înregistrând un vârf de vizibilitate în data de 9 februarie, cu 34 citări într-o singură zi. Informaţiile despre transferul jucătorului Andrea Compagno de la FCSB în China, precum şi detaliile financiare ale acestei mutări au fost preluate de alți jurnaliști români. Pe locul secund se află Adevărul cu 306 citări, care a captat atenţia altor redacţii media în mod deosebit pe data de 28 februarie. Pentru poziţiile următoare în clasament avem, faţă de luna precedentă, o rocadă între Click – 166 citări şi Libertatea – 119 citări. Ziarul Financiar rămâne în top 5, fiind citat în 98 de materiale jurnalistice.

 

Cele mai citate posturi TV

Primul loc al celor mai citate posturi de televiziune îi revine televiziunii Antena 3 CNN, citată în 703 de articole jurnalistice în presa din România. Poziția a doua aparține postului Digi 24, menționat de alte redacții din țară de 697 de ori. Subiectul care a captat atenţia publicului este reprezentat de o declaraţie a lui Mircea Geoană. Prezent la emisiunea „Jurnalul de Seară” din data de 12 februarie, secretarul general adjunct al NATO a susţinut că mai mulți lideri PSD, inclusiv Marcel Ciolacu, i-au propus să candideze la alegerile prezidenţiale din 2024 ca independent, dar cu susţinere din partea partidului PSD. Locul trei în clasament este ocupat de Digi Sport cu 329 de citări, urmat de Pro TV care a înregistrat 298 de citări. Cazul educatoarei de 24 de ani angajată a unui centru privat pentru îngrijirea copiilor din Popești-Leordeni, acuzată de rele tratamente aplicate minorilor, a ieșit la iveală în cadrul unei anchete marca Inspectorul PRO. România TV întregește clasamentul, citat în 245 materiale de presă.

RFI conduce detașat în topul radiourilor

RFI rămâne liderul celor mai citate posturi de radio şi în luna februarie, fiind menționat de 95 de ori în alte titluri de presă din România. Declaraţiile acordate jurnaliştilor RFI de către diferiţi actori politici pe tema comasării alegerilor din 2024 au reprezentat un subiect de interes pentru alte redacții din țară. Europa FM se poziționează pe locul al doilea, fiind citat în 14 materiale jurnalistice, urmat de România Actualități cu 8 citări. În continuarea clasamentului, Digi FM se situează pe poziţia a patra cu 6 citări, iar Pro FM închide clasamentul cu 5 materiale în care a fost citat.

romania.europalibera.org a dominat discuţiile în online

Cu 619 citări în luna februarie, romania.europalibera.org îşi adjudecă poziţia de lider în clasamentul online. Invitat la emisiunea „one-2-one”, şeful Marelui Stat Major, generalul Gheorghiță Vlad, atrage atenția că legea care permite reacția contra agresorului rus trebuie adusă la zi și că trebuie pregătită apărarea civilă. Interviul devine un eveniment de presă şi este citat de peste 400 de ori de către alte redacţii media. Pe locul al doilea, cu 364 citări în alte surse, s-a situat g4media.ro. Jurnaliștii g4media.ro au relatat despre cazul lui Iulian Dumitrescu (PNL), preşedintele CJ Prahova, cercetat de DNA pentru fapte de corupţie, iar ştirea a fost citată de peste 50 de ori. Podiumul este închis de recorder.ro, citat de alte surse media din țară de 361 de ori. O investigaţie Recorder arată că Regia Autonomă „Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat” (RAPPS) investeşte în mod netransparent aproximativ 7 milioane de euro, bani publici, în renovarea unei vile situată pe Bulevardul Aviatorilor din Bucureşti. Sub denumirea „Palatul Împăratului”, ancheta este citată de peste 200 de ori de alţi jurnalişti. Următorul loc îi aparține site-ului hotnews.ro, citat în 331 de materiale jurnalistice în media din România, iar topul este închis de gsp.ro, care ocupă poziția a cincea în clasament cu 219 citări.

Metodologie

Studiul celor mai citate surse de media din România oferă informaţii cu privire la numărul citărilor unor instituții media (print, online, radio, TV), fără a include şi agenţiile de presă. Cercetarea a fost realizată în perioada 01 februarie – 29 februarie 2024.

Raportul analizeză articolele din presa scrisă și on-line, precum și știrile difuzate de posturile de radio și TV în care au fost menționate numele surselor de informare în masă. Raportul a luat în considerare acele materiale care fac referire la articole, știri, comentarii și declaraţii ce au apărut în diferite media, cu condiţia ca acestea să nu fie republicări integrale din alte media.

Sintagmele folosite în elaborarea studiului pot fi recunoscute după următoarele forme: o declaraţie se află între ghilimele şi sursa este menţionată în fraze care arată astfel: “Joi, Libertatea a scris că …”/ “jurnaliştii de la Adevarul au notat că …”/ “Radio România Actualităţi informează despre …”/ “în interviul de la Antena 3 CNN X a spus că …”/ “potrivit unui studiu realizat de ziarul Capital …”.

Principalul criteriu conform căruia un anumit material a fost luat în considerare constă în referirea directă asupra unui articol, a unei declaraţii sau a unui comentariu publicat în alt mediu de informare (print, online) sau difuzat la un post de radio/TV. Suma referirilor unei surse citate nu include citările publicaţiilor care fac parte din acelaşi trust.

Atunci când sursa citată este menționată de mai multe ori în același material este luată în considerare ca o singură apariție – o singură citare a mediului respectiv.

Studiul analizează știrile difuzate și articolele publicate de peste 30 de posturi de radio și de televiziune, peste 100 de surse din presa scrisă, peste 3000 de surse online care publică regulat știri și articole noi.

În procesul de monitorizare a materialelor din cadrul posturilor de televiziune, radiourilor și publicațiilor tipărite care au și o prezență online, raportarea a cumulat și citările provenite de pe site-urile aferente.

Analiza nu include materiale care:

  • se referă la presa străină;
  • sunt referinţe proprii – un ziar/post face referire la propriile sale informaţii sau articole, sau la cele din publicaţii aparţinând aceluiaşi trust;
  • sunt republicate integral dintr-un ziar sau un site;
  • citează publicaţii neactualizate (mai vechi de 3 ani), sau care se referă la media care nu mai există;
  • se referă la informaţii de pe site-urile unor companii şi organizaţii care nu sunt instituții media;
  • sunt reluări ale aceloraşi programe de la un anumit post TV sau radio;
  • fac referire la filme și programe difuzate de posturile de televiziune;
  • sunt comentarii despre o fotografie sau o copertă;
  • sunt review-uri publicate în presă sau difuzate la TV sau radio;
  • fac referire la agenţiile de presă precum Mediafax, news.ro, Agerpres etc sau provin de pe portalurile cu caracter de agregatori de conținut;
  • fac referire la profilul de business al unui mediu particular sau includ informaţii care reprezintă comentarii ale jurnaliştilor, fără ca acestea să fie corelate cu ceea ce este scris în articolele respective;
  • provin de pe platformele de socializare și comentariile postate în cadrul articolelor de pe site-urile de internet.

 

Studiul mediaTRUST cele mai citate surse emdia Februarie 2024

Admin

Share
Published by
Admin

Recent Posts

Digi 24 a fost cea mai citată sursă media din România în luna ianuarie 2024. Antena 3 CNN și Fanatik se clasează, de asemenea, pe podium.

Clasamentul din ianuarie al celor mai citate mijloace de informare în masă din România se deschide cu Digi 24. Potrivit…

9 luni ago

Fotbalul conduce în topul Federațiilor Sportive, urmat de Handbal și Baschet

În luna ianuarie, Federația Română de Baschet urcă pe locul 3 în clasamentul celor mai mediatizate Federații Sportive din România.…

9 luni ago

Valentine’s Day în România: Impactul și prezența în media

Valentine's Day, Ziua Îndrăgostiților în tradiția occidentală, devine o oportunitate de marketing exploatată intens de către comercianții din România, aspect…

10 luni ago

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale – Cel mai vizibil în media

În luna ianuarie 2024, Florin Barbu a fost ministrul cu cea mai extinsă acoperire mediatică din rândul colegilor săi din…

10 luni ago

Profi conduce clasamentul spoturilor difuzate la radio, TV și presă scrisă în prima lună a anului 2024

Potrivit analizei de monitorizare mediaTRUST, efectuată între 1 și 31 ianuarie 2024, Profi, lanțul de supermarketuri și magazine de proximitate…

10 luni ago

Cele mai citate surse din mass-media

În decembrie, Antena 3 CNN devine cea mai citată sursă din mass-media românească. Pe locul al doilea se află Fanatik,…

10 luni ago