Categories: Studii Media

Vizibilitatea partidelor politice generată de miniștrii cabinetului Ciolacu

Pentru a doua lună consecutivă, Ioan Marcel BOLOȘ a continuat să fie ministrul cu cea mai mare expunere mediatică. Partidul Național Liberal (PNL) se menține în frunte și în ceea ce privește vizibilitatea și audiența.

 

În intervalul 1-30 septembrie 2023, conform monitorizării mediaTRUST, miniștrii PNL au înregistrat cel mai mare număr de mențiuni în mass-media, totalizând 31.406 de materiale jurnalistice. Acest lucru înseamnă că informațiile legate de acești miniștri au ajuns la publicul român de peste 33 de ori într-o lună, generând un total de 574,152,100 de contacte. Pe de altă parte, miniștrii PSD au fost menționați în 25.938 de materiale media, iar din datele mediaTRUST reiese că românii au intrat în contact cu mesajele transmise de miniștrii PSD de 26 de ori în luna septembrie, însumând un total de 444,716,783 de contacte.

Ioan Marcel BOLOŞ – Cel mai mediatizat ministru în septembrie. Alexandru RAFILA pe poziția a doua, iar Sorin Mihai GRINDEANU închide podiumul.

 

În fruntea clasamentului general al miniștrilor cu cea mai amplă expunere mediatică în luna septembrie, s-a aflat Ioan Marcel BOLOȘ. Conform datelor oferite de mediaTRUST, numele său a fost menționat în 10.156 de materiale, cu 1.448 mai multe decât în august. În ceea ce privește audiența, BOLOȘ a continuat să domine, atrăgând un număr total de 236,920,506 de contacte. Momentul cu cea mai mare expunere mediatică a avut loc pe 5 septembrie, când ministrul finanțelor a dezvăluit că deficitul bugetar a ajuns la 2,66% din PIB, adică 45 de miliarde de lei. În fața acestei situații, Partidul Național Liberal (PNL) a votat pentru susținerea angajării răspunderii Guvernului, alături de Social-Democrați, pentru implementarea pachetului de măsuri menite să reducă deficitul bugetar. Unul dintre subiectele cele mai discutate în media în luna septembrie a fost legat de pachetul de reformă fiscală propus de Guvern, care a fost supus dezbaterii publice și a stârnit ample dezbateri și analize în presa națională.

Pe poziția secundă se situează Alexandru RAFILA, ministrul sănătății, care a intrat în atenția presei cu 6.683 de mențiuni în luna septembrie. Zilele de 12 și 18 septembrie au reprezentat momentele de vârf în ceea ce privește expunerea sa mediatică, cu peste 980 de articole publicate în cele două zile în diverse surse de știri. Cele mai multe mențiuni ale ministrului au avut loc în contextul dezbaterii moțiunii simple împotriva sa, inițiată de parlamentarii USR și Forța Dreptei. Cu toate acestea, Camera Deputaților a respins moțiunea împotriva ministrului sănătății. Materiale intens mediatizate au acoperit și anunțul ministrului privind demararea campaniei de vaccinare antigripală, precum și creșterea abruptă înregistrată în numărul de cazuri de COVID în România, ministrul Rafila explicând că nu sunt necesare măsuri radicale.

Pe locul trei în clasamentul mediatic se situează Sorin Mihai GRINDEANU, cu 6.382 de mențiuni în presă. Sorin Mihai GRINDEANU a fost intens mediatizat în contextul grevei de avertisment a ceferiștilor, care au protestat împotriva problemelor critice din industria feroviară: lipsa contractelor colective de muncă, remunerații neadecvate și subfinanțarea companiilor feroviare sub coordonarea directă a statului prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii. Lipsa cronică a investițiilor în infrastructura feroviară a fost subiectul dezbaterilor, iar BNS a cerut ministrului Sorin Grindeanu să intre în dialog cu sindicatele de la CFR pentru a soluționa aceste probleme. Alte materiale mediatizate au fost în contextul declarațiilor lui Sorin Grindeanu privind intenția României de a solicita despăgubiri pentru pierderile suferite de transportatori din cauza neaderării la Spațiul Schengen, din cauza opoziției Austriei. Se estimează că impactul financiar se ridică la 2% din PIB.

Ligia DECA înregistrează 4.242 de mențiuni în perioada analizată, cu un vârf al expunerii în 11 septembrie, ziua începerii noului an școlar. Angel TÎLVĂR este în top cu 3.912 materiale în care a fost monitorizat, iar Alina GORGHIU este pe poziția 6 cu 3.541 de mențiuni, urmată de Florin BARBU, menționat în 3.257 de materiale. Marian-Cătălin PREDOIU, ministrul afacerilor interne, este pe 8, menționat în 3.211 materiale, Sebastian-Ioan BURDUJA a fost menționat în 2.879 de materiale, iar topul este completat de Luminița ODOBESCU, ministrul afacerilor externe, care a înregistrat 2.203 mențiuni în media din țară. Momentul de maximă vizibilitate a avut loc pe 5 septembrie, în contextul discuțiilor dintre România și Ucraina legate de o dronă rusească, ale cărei resturi au fost descoperite pe teritoriul românesc după atacul de la Ismail, port ucrainean de la Dunăre. După acest incident, secretarul de stat al SUA, Antony J. Blinken, a comunicat într-o discuție cu ministrul Luminița Odobescu că Statele Unite vor trimite avioane de luptă F16 pentru a efectua misiuni de poliție aeriană în România. Locul 11 este ocupat de Mircea FECHET, ministrul mediului, apelor și pădurilor, menționat în 1.950 de materiale, urmat de Raluca TURCAN, ministrul culturii, menționată în 1.833 de articole în presa scrisă, radio, TV, online și social media. Adrian CÂCIU, ministrul investițiilor și proiectelor europene, își menține poziția pe locul 13, cu 1.778 de materiale în care a fost menționat. Adrian-Ioan VEȘTEA, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației este pe 14, menționat în 1.391 de materiale. Simona BUCURA-OPRESCU coboară în clasament, de pe locul 6 în august, pe 15 în septembrie, menționată în 1.286 de articole, iar pe locul 16 coboară și Radu OPREA, cu 949 de mteriale în care a fost menționat și cu un vârf al vizibilității pe 6 septembrie. În luna septembrie, doi dintre cei mai puțin mediatizați miniștri au fost Natalia-Elena INTOTERO, ministrul familiei, tineretului și egalității de șanse, menționată în 941 de articole jurnalistice și Bogdan-Gruia IVAN, cu 750 de materialele de presă în care a fost menționat.

 

 

Echipele de miniștri la guvernare – TV

Între 1 și 30 septembrie, miniștrii Cabinetului Ciolacu au fost subiectul a 5.331 de materiale difuzate pe posturile TV monitorizate de mediaTRUST. Din acestea, miniștrii din partea PNL au fost menționați în 3.150 de materiale, în timp ce miniștrii din partea PSD au fost subiectul a 2.181 de materiale.

În întregul spectru al audienței, miniștrii PNL și PSD au atins 494,452,000 de contacte potențiale. Cu precădere Ioan Marcel BOLOŞ s-a evidențiat ca fiind cel mai mediatizat ministru la TV, cu aproape 1.500 de mențiuni și o audiență însumată de 136,213,000 de contacte.

 

Topul miniștrilor PNL la TV

În septembrie, ministrul PNL cel mai des menționat la televizor a fost Ioan Marcel BOLOȘ, prezent în 1.469 de materiale. Posturile de știri ANTENA 3 CNN și Digi 24 au fost cele mai active în ceea ce privește menționarea ministrului finanțelor, cu 231 și, respectiv, 223 de materiale. La o distanță semnificativă se află Marian-Cătălin PREDOIU, prezent în 439 de materiale jurnalistice. Locul trei este ocupat de Ligia DECA, cu 412 materiale. În schimb, cel mai puțin menționat ministru PNL la televizor în luna septembrie a fost Adrian-Ioan VEȘTEA, menționat în 35 de materiale.

Topul miniștrilor PSD la TV

Alexandru RAFILA a fost în centrul atenției în luna septembrie, fiind menționat în nu mai puțin de 561 de materiale difuzate în buletinele de știri ale posturilor TV monitorizate de mediaTRUST. Principalele subiecte TV au inclus decizia Comisiei Europene de a reduce cuantumul alocat României cu 2,1 miliarde de euro, ceea ce înseamnă că țara nu va mai beneficia de suma inițială de granturi nerambursabile pentru finanțarea spitalelor. Alte subiecte semnificative s-au referit la creșterea numărului de cazuri COVID în țară. Podiumul miniștrilor PSD care au captat atenția telespectatorilor în luna septembrie este completat de Sorin Mihai GRINDEANU și Angel TÎLVĂR, aceștia fiind menționați în 490, respectiv 401 de materiale. În contrast, cel mai puțin mediatizat ministru PSD la TV în luna septembrie a fost Bogdan IVAN, care a fost menționat în 31 materiale.

 

Echipele de miniștri la guvernare – Online și Social Media

În mediul online și pe platformele de social media, membrii cabinetului Ciolacu au fost menționați în 48.514 materiale jurnalistice.

Miniștrii PNL au reprezentat grupul cel mai vizibil, cu un total de 26.445 de materiale pe portalurile online și platformele de social media monitorizate de mediaTRUST. Calculul efectuat de mediaTRUST arată că, în medie, un cetățean român a avut ocazia să intre în contact cu mesajele PNL de până la 6 ori în cursul lunii septembrie, generând un număr total de 102,695,674 de contacte.

Pe de altă parte, miniștrii PSD au fost menționați în 22.069 de materiale și au adunat o audiență generală de 67,029,022 de contacte în mediul online și pe social media.

 

Topul miniștrilor PNL în online și social media

Ioan Marcel BOLOȘ a fost cel mai frecvent menționat ministru PNL în online și pe social media, fiind prezent în 8.265 de materiale monitorizate de mediaTRUST. Pe locul al doilea se află Ligia DECA, menționată în 3.464 de materiale, urmată îndeaproape de Alina GORGHIU pe poziția a treia, cu 3.002 menționări. Ultima poziție este ocupată de Adrian VEȘTEA, menționat în 1.282 de materiale pe online și social media.

Topul miniștrilor PSD în online și social media

Alexandru RAFILA rămâne cel mai mediatizat ministru PSD și în mediul online și pe platformele de social media, fiind menționat în 5.657 de materiale. Sorin Mihai GRINDEANU ocupă poziția a doua, la foarte mică distanță, cu 5.510 materiale în care a fost menționat. Pe podium îl găsim și pe Angel TÎLVĂR, menționat în 3.278 materiale. În contrast, cel mai mic număr de referințe în mediul online și pe social media l-a avut Bogdan IVAN, fiind menționat în 670 de materiale.

 

Echipele de miniștri la guvernare – Presă scrisă

Membrii Cabinetului Ciolacu au fost menționați în 1.581 de articole în presa scrisă monitorizată de mediaTRUST. Dintre aceștia, miniștrii PNL au fost menționați în 819 articole, în timp ce miniștrii PSD au fost prezenți în 762 de articole.

 

Topul miniștrilor PNL în presa scrisă din România

În cursul lunii septembrie, Ligia DECA a fost subiectul principal a 128 de articole din presa scrisă. Aceste materiale au evidențiat măsurile luate de Ministerul Educației, cum ar fi introducerea transportului gratuit pentru elevi, care acoperă serviciile publice de transport local și metropolitan, rutier, naval, cu metroul și feroviar, pentru toate categoriile de trenuri de clasa a-II-a, pe întreaga durată a anului școlar, precum și majorarea burselor de merit pentru elevii cu medii generale peste 9,50 și pentru primii 30% de elevi din fiecare clasă, cu o creștere lunară de 250 de lei. Sursele cele mai active în menționări pentru ministrul educației au fost Informația Zilei (Satu Mare) și Graiul Maramureșului. Urmează Alina GORGHIU, cu 115 materiale în presa scrisă, iar pe locul al treilea se află Ioan Marcel BOLOȘ, menționat în 113 articole în presa scrisă.

Topul miniștrilor PSD în presa scrisă din România

Sorin Mihai GRINDEANU a fost cel mai prezent ministru PSD în presa scrisă în luna septembrie, fiind menționat în 168 de materiale. Publicațiile cele mai active în ceea ce privește menționarea ministrului transporturilor și infrastructurii au fost Bihari Napló (Bihor) și Crai Nou (Suceava). Podiumul este completat de Alexandru RAFILA și de Florin BARBU, cu 140, respectiv 130 de mențiuni în presa scrisă.

 

Echipele de miniștri la guvernare – Radio

În perioada 1-30 septembrie 2023, membrii Cabinetului Ciolacu au fost menționați în 1.918 materiale la radio. Din acest total, miniștrii PNL au fost menționați în 992 de materiale iar miniștrii PSD în 926 buletine de știri.

 

Topul miniștrilor PNL la RADIO

Ioan Marcel BOLOȘ ocupă prima poziție și la radio, fiind menționat în 309 materiale. Posturile de radio Digi FM (cu 79 materiale) și România Actualități (cu 55 materiale) au fost cele mai active în ceea ce privește menționările despre acesta în luna septembrie. Ligia DECA se plasează pe locul doi în topul celor mai menționați miniștri PNL la radio, cu 238 de materiale. Urmează Alina GORGHIU, cu 124 de materiale în care a fost menționată.

Cel mai puțin menționat ministru PNL la radio în luna septembrie a fost Adrian-Ioan VEȘTEA, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, fiind menționat în 15 materiale jurnalistice la radio.

Topul miniștrilor PSD la RADIO

În perioada analizată, Alexandru RAFILA s-a clasat pe primul loc cu 325 de materiale la posturile radio. Printre subiectele abordate s-a discutat despre vaccinarea gratuită anti-HPV pentru băieți. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a explicat că vaccinul va fi introdus în sistemul de compensare și că până la sfârșitul anului se va implementa această schimbare. Astfel, vaccinul HPV va fi inclus în același sistem de decontare, iar băieții cu vârste de până la 18 ani vor beneficia și ei de dreptul la vaccinare gratuită, la fel ca și fetele. În clasamentul mențiunilor la posturile radio, Sorin Mihai GRINDEANU ocupă locul doi cu 214 materiale, în timp ce Angel TÎLVĂR se plasează pe locul trei, având 135 de mențiuni. Ministrul Apărării Naționale a stârnit un interes semnificativ din partea posturilor de radio, cu Digi FM în frunte în ceea ce privește numărul de menționări, înregistrând 31 de materiale, urmat de RFI cu 25 de materiale, cele mai multe în contextul descoperirii unor bucăți dintr-o dronă rusească în zona localității Plauru, din județul Tulcea.

Simona Bucura OPRESCU a înregistrat cel mai mic număr de menționări în luna septembrie la posturile de radio, fiind prezentă în 12 materiale jurnalistice.

 

Metodologie

Notă: În prezentul studiu, Vizibilitatea partidelor politice generată de miniștrii cabinetului Ciolacu – Presă scrisă, presă online, radio și TV, pentru o analiză echilibrată și pentru păstrarea echidistanței în evaluarea mediatizării echipelor ministeriale, apariţiile Primului Ministru Marcel Ciolacu, nu au fost incluse. În realizarea studiului s-au luat în calcul doar miniștrii cu portofoliu.

Analiza include toate materialele din presa tipărită, posturile de radio și TV monitorizate de mediaTRUST precum și site-urile, paginile oficiale facebook, twitter, instagram, youtube, bloguri, podcast-uri si comentarii retele socializare. Pentru mai multe detalii privind monitorizarea presei scrise, radio, TV, online și social media consultați www.mediatrust.ro.

Pentru măsurarea impactului (audienţei) materialelor incluse în studiu sunt folosite datele de audienţă furnizate de ARMA (pentru televiziuni), BRAT (pentru presa tiparită), ARA (pentru radio) şi metode proprietate mediaTRUST în cazul mediului online (inclusiv Social Media).

Despre mediaTRUST

mediaTRUST România, este cea mai mare companie de monitorizare media din România.  Având cea mai îndelungată experiență pe piață (peste 20 ani) si cel mai vast portofoliu de clienți (peste 600 clienţi în anul 2023), mediaTRUST România s-a afirmat ca element esențial în industria sa și este recunoscută drept un reper al domeniului. Din anul 2004 a devenit membru al FIBEP (Federation Internationale des Bureauxd’Extraits de Presse) dezvoltând parteneriate în peste 15 țări din Europa Centrală și de Est prin care oferă acces la informaţiile apărute zilnic în mass media (presă scrisă, radio, TV, online și social media). Membru al organizațiilor autohtone de profil, BRAT (Biroului Român de Audit Transmedia) și ARMA (Asociația Română pentru Măsurarea Audiențelor) din 2014, mediaTRUST România aduce în prim-plan servicii premium și utilizează tehnologii de monitorizare și analiză media de ultimă generație.

 

Descarcă studiul: Vizibilitatea partidelor politice generată de miniștrii cabinetului Ciolacu

Gabriela Stanescu

Share
Published by
Gabriela Stanescu

Recent Posts

Cele mai citate surse din mass-media Februarie 2024

Într-o lume în care informația înseamnă putere, este esențial să știm cine ne influențează gândirea și deciziile. În acest sens,…

9 luni ago

Digi 24 a fost cea mai citată sursă media din România în luna ianuarie 2024. Antena 3 CNN și Fanatik se clasează, de asemenea, pe podium.

Clasamentul din ianuarie al celor mai citate mijloace de informare în masă din România se deschide cu Digi 24. Potrivit…

10 luni ago

Fotbalul conduce în topul Federațiilor Sportive, urmat de Handbal și Baschet

În luna ianuarie, Federația Română de Baschet urcă pe locul 3 în clasamentul celor mai mediatizate Federații Sportive din România.…

10 luni ago

Valentine’s Day în România: Impactul și prezența în media

Valentine's Day, Ziua Îndrăgostiților în tradiția occidentală, devine o oportunitate de marketing exploatată intens de către comercianții din România, aspect…

10 luni ago

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale – Cel mai vizibil în media

În luna ianuarie 2024, Florin Barbu a fost ministrul cu cea mai extinsă acoperire mediatică din rândul colegilor săi din…

10 luni ago

Profi conduce clasamentul spoturilor difuzate la radio, TV și presă scrisă în prima lună a anului 2024

Potrivit analizei de monitorizare mediaTRUST, efectuată între 1 și 31 ianuarie 2024, Profi, lanțul de supermarketuri și magazine de proximitate…

11 luni ago