Categories: Studii Media

Vizibilitatea partidelor politice generată de miniștrii cabinetului Ciucă – Octombrie 2022 – Presă scrisă, presă online, radio și TV

București, 3 noiembrie 2022: mediaTRUST prezintă studiul complet al vizibilității partidelor politice generate de miniștrii cabinetului Ciucă, în presa scrisă, presa online, radio și TV în perioada

1 octombrie – 31 octombrie 2022.

 

Octombrie 2022: Echipa de miniștri PSD  – cea mai mare vizibilitate în mass-media

 

În studiul prezentat de mediaTRUST, miniștrii cabinetului Ciucă sunt citați în 64.999 de materiale, astfel: echipa de miniștri PSD ocupă locul întâi cu cele mai multe mențiuni în presa scrisă, online, radio și TV, urmată de echipa de miniștri PNL și UDMR. Referințele îi citează în calitate de miniștri ai cabinetului Ciucă.

Miniștrii PSD au înregistrat 32.334 de menţiuni, cu 7.590 mai multe decât în luna septembrie. Miniștrii PNL sunt citați în 25.541 de materiale, cu 7.505 mai puține decât în cursul lunii septembrie și cei UDMR cu 7.124 mențiuni în mass-media din România – presă scrisă, presă online, radio și TV, cu 1.459 mai puține față de luna precedentă.

La nivelul audienței pe toate mediile, presă scrisă, online, radio și TV, în perioada monitorizată de mediaTRUST, 1-31 octombrie 2022, se identifică prezența miniștrilor PSD pe prima poziție – după cum a calculat mediaTRUST, fiecare român a intrat în contact cu mesajele transmise de PSD în medie de 36 ori de ori pe lună (ajungând la 610,574,367 de contacte), urmați de miniștrii PNL, ceea ce se traduce prin faptul că audiența însumată a informațiilor despre aceștia a ajuns la fiecare român de 27 de ori într-o lună (456,954,492 contacte). Potrivit mediaTRUST, fiecare român a putut auzi mesajele UDMR de 9 ori în cursul lunii octombrie (152,366,133 contacte).

Echipele de miniștri la guvernare în presa scrisă din România

 

Vasile DÎNCU, cel mai mediatizat ministru al cabinetului Ciucă în presa scrisă. Petre DAEA și Lucian Nicolae BODE la egalitate, pe poziția a doua.

 

Membrii Cabinetului Ciucă înregistrează în perioada 1-31 octombrie 2022, un număr de 1.566 articole în presa scrisă monitorizată de mediaTRUST, cu 188 mai puține decât în luna septembrie.

 

Dintre aceștia, echipa de miniștri PSD înregistrează 827 articole în presa scrisă monitorizată de mediaTRUST, în perioada 1-31 octombrie 2022, echipa de miniștri PNL înregistrează 670 articole iar miniștrii UDMR sunt citați în 69 de materiale în presa scrisă.

Vasile Dîncu este cel mai vizibil ministru al cabinetului Ciucă în luna octombrie, cu 191 mențiuni în presa scrisă. Hunor Kelemen este citat într-un singur material din presa scrisă monitorizată de mediaTRUST.

Miniștrii PSD în presa scrisă din România

 

Vasile DÎNCU este cel mai mediatizat ministru PSD în presa scrisă în perioada monitorizată, 1-31 octombrie 2022, înregistrând 191 referințe în presa scrisă monitorizată de mediaTRUST. Materialele în care acesta a fost menționat au avut ca subiect guvernul Ciucă, precum și activitatea în calitate de ministru al Apărării Naţionale. Acesta a înregistrat vârful de vizibilitate în data de 25 octombrie 2022, cu materiale despre demisia anunțată din funcţia de ministru al Apărării Naţionale.

Cele mai active publicații care l-au menționat pe Vasile Dîncu sunt Informația Zilei (Satu Mare) cu 15 articole în presa scrisă, Observatorul militar (12), Allgemeine Deutsche Zeitung (9), Făclia (Cluj) cu 9 materiale și Kronika (Cluj) cu 8 articole.

 

Petre DAEA, ministrul Agriculturii din partea PSD, se clasează pe poziția a doua și înregistrează 160 mențiuni în presa scrisă, cu 27 mai multe decât în luna septembrie. În perioada monitorizată, vârful vizibilității ministrului PSD s-a înregistrat în data de 18 octombrie 2022, cu materiale în publicațiile scrise privind adoptarea hotărârilor prin care se creează cadrul legal pentru acordarea de sprijin pentru mai multe tipuri de investiţii ce vizează zona montană dar și articole privind blocarea proiectului negociat de Adrian Chesnoiu, fostul ministru al Agriculturii, pentru construirea celei mai mari fabrici de îngrăşăminte din UE, făcută pe teritoriul României, în colaborare cu Azerbaidjanul, care ar fi pus la dispoziţie gazele naturale.

Cele mai active surse din presa scrisă cu mențiuni pentru ministrul Agriculturii, sunt: Profitul agricol (16 materiale), Informația Zilei (Satu Mare) cu 9 articole, Business Press Agricol (7), Agrimedia (6) și Crai Nou (Suceava) (6).

 

Sorin Mihai GRINDEANU, ministrul Transporturilor și Infrastructurii este al treilea cel mai menționat ministru în presa scrisă din România, în perioada monitorizată, 1-31 octombrie 2022, cu 104 materiale publicate, în scădere față de luna septembrie când a înregistrat 133 mențiuni. Cea mai mare vizibilitate a ministrului Transporturilor și Infrastructurii s-a înregistrat în data de 19 octombrie iar cele mai relevante articole se referă la declarațiile acuzatoare făcute de preşedintele USR, Cătălin Drulă la adresa lui Grindeanu, cu privire la proiectele pentru autostrăzile Moldovei A7 și A8.

Sursele cele mai active care l-au menționat pe Sorin Mihai GRINDEANU sunt Viața liberă (Galați) cu 9 articole, Ziua de Vest (Timiş) (7), Agenda Timişoara (4), Delta (Tulcea) (4) și Impact in Gorj (4).

 

Marius-Constantin BUDĂI a fost citat în 99 materiale în presa scrisă, Adrian CÂCIU a fost citat de 93 de ori, Alexandru RAFILA apare menționat în 77 materiale, în timp ce Gabriela FIREA și Lucian ROMAȘCANU au fost citați de 42 respectiv 31 de ori. Florin Marian SPĂTARU a fost citat în 30 de materiale.

Miniștrii PNL în presa scrisă din România

 

Lucian Nicolae BODE, ministrul Afacerilor interne, este citat în 160 de publicații scrise, cu 95 mai multe materiale decât în septembrie. Trendul ascendent al vizibilității ministrului afacerilor interne este evident în data de 18 octombrie 2022, în contextul declarațiilor USR care susține că ”Lucian Bode a tradus fragmente cuvânt cu cuvânt de pe Wikipedia” în teza de doctorat.

Sursele cele mai active din presa scrisă care îl citează pe Lucian Bode: Allgemeine Deutsche Zeitung (8), Informația Zilei (Satu Mare) (11), Nine o’Clock (10), Faclia (Cluj) (7) și Jurnal Arădean (7).

 

Virgil-Daniel POPESCU, Ministrul Energiei din partea PNL, înregistrează 141 de materiale în presa scrisă, cu 94 mai puține decât în septembrie 2022. Vârful vizibilității se înregistrează în data de 21 octombrie, cu materiale privind lansarea unui program pentru montarea de panouri fotovoltaice destinat unităţilor administrativ-teritoriale şi instituţiilor publice la sfârșitul acestui an dar și în contextul lansării în dezbatere publică a schemei de ajutor de stat care vizează modernizarea sistemului energetic prin Fondul pentru Modernizare.

Cele mai active surse care îl citează pe ministrul Energiei sunt Informația Zilei (Satu Mare) (11), Nine o’Clock (11), Allgemeine Deutsche Zeitung (8), Faclia (Cluj) (7) și Jurnal Arădean (7).

 

Ligia DECA, noul ministru al Educației înregistrează 102 materiale în presa scrisă monitorizată de mediaTRUST. Materialele în care aceasta a fost menționată au avut ca subiect guvernul Ciucă, precum și activitatea în calitate de ministru al Educației. Vârful audienței este înregistrat în data de 17 și 21 octombrie 2022, în contextul declarațiilor făcute de Ligia DECA care a spus că prioritatea ministerului este ca şcolile să rămână deschise, indiferent de cursul pe care criza energetică îl va lua în lunile care urmează.

Cele mai active surse din presa scrisă care o menționează pe Ligia DECA: Informația Zilei (Satu Mare) (13), Faclia (Cluj) (8), Bună ziua Braşov (6), Mara (Teleorman) (6) și Bursa (5).

 

Bogdan Lucian AURESCU este menționat în presa scrisă în 63 de materiale, Sebastian-Ioan BURDUJA și Ioan Marcel BOLOŞ sunt citați în 62 de materiale, Marian-Cătălin PREDOIU a avut 54 mențiuni în presa scrisă iar Constantin-Daniel CADARIU a fost menționat în 26 de materiale.

Miniștrii UDMR în presa scrisă din România

 

UDMR se remarcă prin ministerul Sportului, reprezentat prin Carol-Eduard NOVÁK, cu 42 de mențiuni în presa scrisă din România în perioada monitorizată de mediaTRUST, 1-31 octombrie 2022. Vârful de vizibilitate este în data de 6 și 8 octombrie 2022, în contextul votului din Adunarea Generală a FRR, prin care Stadionul Arcul de Triumf din Capitală ar urma să fie trecut în administrarea gratuită a Federaţiei Române de Rugby dar și al vizitei ministrului în Argeș, cu scopul de a promova Strategia Naţională pentru Sport.

Sursele cele mai active în menționarea ministrului Sportului în cadrul publicațiilor scrise, sunt: Top (Argeș) (5), Bursa (2), Curierul de Vâlcea (2), Curierul Zilei (Argeș) (2) și Jurnal de Dambovița (2).

 

Pe locul al doilea se situează ministrul Mediului, apelor și pădurilor, Barna TÁNCZOS, cu 23 de materiale în presa scrisă și un vârf al vizibilității în 5 și 7 octombrie. Acesta a fost menționat în contextul plafonării prețului lemnelor pentru foc, plafonat la 400 lei metrul cub.

Cele mai active surse care îl menționează pe Barna TÁNCZOS, sunt Informația Zilei (Satu Mare), Bună ziua Braşov, Cuvântul liber (Mureș) și Mara (Teleorman).

 

Pe următoarea poziție se situează Attila-Zoltán CSEKE, cu doar 3 articole în presa scrisă. Hunor KELEMEN este citat într-un singur material în cursul lunii octombrie.

Echipele de miniștri la guvernare – TV

 

Miniștrii PSD, cei mai mediatizați pe TV în luna octombrie.

 

Membrii Cabinetului Ciucă înregistrează în perioada 1-31 octombrie 2022, un număr de 5.504 referințe pe posturile TV monitorizate de mediaTRUST.

Dintre aceștia, miniștrii PSD înregistreză 2.756 de mențiuni la posturile TV monitorizate de mediaTRUST. La nivelul audienței pe TV, în perioada monitorizată de mediaTRUST, 1-31 octombrie 2022, se identifică prezența miniștrilor PSD pe prima poziție – după cum a calculat mediaTRUST, fiecare român a intrat în contact cu mesajele transmise de PSD la TV în medie de peste 21 de ori pe lună (ajungând la 358,307,000 de contacte), urmați de miniștrii PNL, cu 2.132 mențiuni la TV, ceea ce se traduce prin faptul că mesajele PNL au ajuns la fiecare român de 14 de ori pe lună (238,301,000 contacte). Miniștrii UDMR sunt citați în 616 materiale TV. Astfel, potrivit mediaTRUST, audiența însumată a informațiilor despre miniștrii UDMR a fost recepționată de fiecare român în medie de peste 5 ori într-o lună (95,574,000 contacte).

Vasile DÎNCU este cel mai mediatizat ministru la TV în luna octombrie, urmat de Lucian Nicolae BODE și Virgil-Daniel POPESCU.

Miniștrii PSD la TV

Vasile DÎNCU, cel mai mediatizat ministru PSD la TV în luna octombrie.

 

Vasile DÎNCU, ministrul demisionar al Apărării Naționale, înregistrează 779 referințe la posturile TV monitorizate de mediaTRUST, situându-se pe prima poziție în studiul prezentat. Vârful vizibilității ministrului se înregistrează în data de 24 și 25 octombrie iar materialele în care Vasile DÎNCU a fost menționat se referă la demisia din fruntea Ministerului Apărării, acesta invocând imposibilitatea colaborării cu președintele României.

Potrivit mediaTRUST, fiecare român a putut auzi mesajele ministrului în medie de peste 5 ori într-o lună (92,851,000 contacte).

Cele mai multe referințe despre ministrul Apărării Naționale au fost difuzate de ANTENA3 (153), Euronews Romania (125), Digi24 (116), Romania TV (93), B1TV (71).

 

Marius-Constantin BUDĂI, ministrul Muncii și solidarității sociale, are 495 mențiuni la posturile TV monitorizate de mediaTRUST în perioada 1-31 octombrie 2022, , în scădere față de luna septembrie când a înregistrat 523 referințe. Materialele în care acesta a fost menționat au avut ca subiect guvernul Ciucă, precum și activitatea în calitate de ministru al muncii și solidarității sociale. Cele mai multe materiale în care a fost menționat Marius-Constantin BUDĂI au apărut în data de 25 și 28 octombrie, ca urmare a vizitei premierului Ciucă la Bruxelles și a declarațiilor acestuia cu privire la pensiile care ar putea fi majorate cu 15 % iar salariul minim să urce la 3000 de lei. În acest context, mai rezervat, ministrul muncii a vorbit despre o majorare de cel puțin 10 %.

După cum a calculat mediaTRUST, audiența însumată a informațiilor despre ministrul muncii  arată că fiecare român a intrat în contact cu mesajele acestuia în medie de 4 ori în luna octombrie (ajungând la 70,023,000 de contacte).

Cele mai active surse TV cu materiale despre ministrul Muncii în perioada monitorizată de mediaTRUST, 1-31 octombrie 2022: România TV (137 referințe), ANTENA3 (91), Realitatea Plus (62), Digi24 (60), B1TV (40).

 

Aceștia sunt urmați de Alexandru RAFILA, ministrul Sănătății, cu 382 mențiuni pe TV, în creștere față de luna septembrie, cand a înregistrat 266 referințe. Acesta a înregistrat un vârf al vizibilității în data de 26 octombrie, atunci când ministerul sănătății a anunțat că va începe un proiect pilot de vaccinare antigripală în farmacii dar și în contextul declarațiilor ministrului care a spus că 5 români mor zilnic din cauza infecțiilor nosocomiale.

Numărul de referințe la TV pe parcursul lunii octombrie se traduce prin faptul că mesajele despre acesta au ajuns la fiecare român de aproape 3 ori (45,093,000).

Sursele TV cele mai active în menționări cu privire la Alexandru RAFILA au fost ANTENA3, cu 63 de materiale, Realitatea Plus (54), Digi24 (53), B1TV (44), Euronews România (30).

 

Petre DAEA a fost citat în 361 materiale TV, Adrian CÂCIU a fost menționat de 359 ori în timp ce Sorin Mihai GRINDEANU a avut 197 mențiuni în perioada monitorizată de mediaTRUST. Gabriela FIREA a avut 84 mențiuni iar Florin Marian SPĂTARU și Lucian ROMAȘCANU au fost citați în 61 respectiv 38 de materiale.

Echipa de miniștri PNL la TV

Lucian Nicolae BODE și Virgil-Daniel POPESCU, cei mai mediatizați miniștrii PNL în luna octombrie.

 

PNL, prin Lucian Nicolae BODE ministrul Afacerilor interne, înregistrează 638 de mențiuni la posturile TV monitorizate de mediaTRUST, fiind astfel cel mai mediatizat ministru PNL la TV în luna octombrie. Materialele în care acesta a fost menționat au avut ca subiect guvernul Ciucă, precum și activitatea în calitate de ministru al afacerilor interne.

Vârful vizibilității se înregistrează în data de 17 octombrie 2022, în contextul explicațiilor date de Lucian Nicolae BODE în Parlament despre achiziția celor 600 de mașini pentru poliție dar și în contextul în care mai mulți membri USR l-au acuzat pe ministrul de interne că a copiat de pe wikipedia în lucrarea de doctorat.

Potrivit mediaTRUST, fiecare român a interacționat cu mesajele ministrului precum si cu referințe la activitatea acestuia, de aproape 4 ori într-o lună (64,110,000 contacte).

Sursele TV cele mai active în menționări cu privire la Lucian Nicolae BODE, sunt: B1TV (121), Euronews Romania (117), Digi24 (90), ANTENA3 (75), Romania TV (64).

 

Virgil-Daniel POPESCU, ministrul Energiei din partea PNL, înregistrează 549 de mențiuni la TV, cu un vârf al vizibilității în data de 20 octombrie, cu materiale care se referă la proiectul pentru aducerea de gaze din zona Mării Caspice în România prin importarea de gaze lichefiate din Azerbaijan pe nave, proiect pentru care însă este nevoie de construcția unui terminal la Marea Neagră. Alte materiale îl citează pe Virgil Popescu care se opune din nou propunerii PSD de a se reveni la o piață a energiei complet controlată de stat.

La un număr de 549 de referințe și o audiență însumată a informațiilor de 75,383,000, din calculul mediaTRUST rezultă că mesajele transmise au ajuns la fiecare român de peste 4 ori pe parcursul lunii octombrie.

Romania TV (142), ANTENA3 (114), B1TV (66), Digi24 (60), Euronews Romania (51), sunt cele mai active surse TV care menționează numele și activitatea ministrului Energiei, în perioada monitorizată, 1-31 octombrie 2022.

 

Ioan Marcel BOLOŞ are 282 referințe TV în perioada monitorizată, 1-31 octombrie 2022, în creștere față de luna trecută, când a înregistrat 211 mențiuni. În data de 19 octombrie a fost înregistrat vârful vizibilității, în contextul anunțului făcut de ministrul Investițiilor și proiectelor europene că România va primi 2.2 miliarde de euro din fonduri europene pentru compensarea facturilor la energie iar în total, Comisia Europeană va aloca 40 miliarde de euro la nivelul întregii Uniuni pentru a diminua efectele negative ale crizei energetice.

Analizând mențiunile în perioada monitorizată și audiența însumată (33,237,000), rezultă că fiecare român a avut acces la mesajele acestuia de 2 ori în cursul lunii octombrie.

Sursele care l-au menționat cel mai des pe Ioan Marcel BOLOŞ sunt România TV (51), ANTENA3 (45), Digi24 (29), TVR Info (27) și B1TV (25).

 

Ligia DECA, noul ministru al Educației a fost citată în 265 materiale TV, Bogdan Lucian AURESCU în 187 de materiale iar Marian-Cătălin PREDOIU și Sebastian-Ioan BURDUJA au fost meționați de 101 respectiv 77 ori la posturile TV monitorizate de mediaTRUST. Constantin-Daniel CADARIU, ministrul Antreprenoriatului și turismului a avut cele mai puține mențiuni în cursul lunii octombrie, 33.

Miniștrii UDMR la TV

Hunor KELEMEN și Barna TÁNCZOS, cei mai mediatizați miniștri UDMR în luna octombrie.

 

UDMR se remarcă prin ministrul Barna TÁNCZOS, cu 398 materiale pe TV, în scădere față de luna septembrie când a fost citat în 459 de materiale. Vârful vizibilității s-a înregistrat în data de 5 octombrie, în contextul anunțului de plafonare pentru lemnul de foc, brichete și peleți pentru încălzire.

Conform studiului, cele mai active surse TV în perioada 1-31 octombrie 2022, au fost Euronews Romania (73 mențiuni), ANTENA3 (68), Digi24 (68), PROTV (39) și Romania TV (25).

Astfel, conform mediaTRUST, fiecare român a putut urmări mesajele ministrului în medie de 4 ori în cursul lunii octombrie (69,431,000 contacte).

 

Viceprim-ministrul Hunor KELEMEN, a fost citat în 146 materiale la TV în această perioadă monitorizată de mediaTRUST, generând un vârf al vizibilității în data de 26 octombrie în contextul în care au apărut în presă informații că PSD ar vrea să negocieze cu PNL cedarea Ministerului Apărării. Vicepremierul a declarat că UDMR nu se împotrivește unui schimb între ministere negociate de PSD și PNL, însă Marcel Ciolacu a spus că nu renunță la Ministerul Apărării.

Conform mediaTRUST, fiecare român a putut urmări mesajele viceprim-ministrului în medie o dată în cursul lunii octombrie (14,415,000 contacte).

În perioada monitorizată de mediaTRUST, Digi24 a avut 41 de mențiuni despre Hunor KELEMEN, ANTENA3 (22), Romania TV (19), B1TV (16) și Euronews Romania (13).

 

Următorul ministru mediatizat este Carol-Eduard NOVÁK, citat în 49 de materiale, cu un vârf al vizibilității în data de 19 și 20 octombrie 2022, în contextul lansării strategiei naționale pentru sport, un proiect întins pe perioada 2022 – 2032, obiectivul principal fiind prioritizarea sportului la nivel național. Aleph News a avut 14 referințe despre ministrul sportului, ANTENA3 (6), B1TV (6) iar Digi24 și PROTV (4).

Attila-Zoltán CSEKE, ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației a fost citat în 23 materiale TV în cursul lunii octombrie.

Echipele de miniștri la guvernare – Radio

 

Membrii cabinetului Ciucă înregistrează în perioada 1-31 octombrie 2022, un număr de 2.080 de menționări pe posturile radio monitorizate de mediaTRUST.

 

Dintre aceștia, miniștrii PSD înregistreză 956 referințe la posturile radio monitorizate de mediaTRUST, în perioada 1-31 octombrie 2022. Materialele difuzate pe posturile de radio monitorizate au generat o audiență de 165,775,000, de aici rezultând că fiecare român a intrat în contact cu mesajul PSD la radio, în medie de 10 ori într-o lună.

Miniștrii PNL înregistreză 840 menționări și au generat o audiență de 140,850,000, ceea ce se traduce prin faptul că mesajele PNL la radio au ajuns la fiecare român în medie de 8 ori în cursul lunii octombrie.

Miniștrii UDMR au fost citați în 284 materiale radio și au înregistrat o audiență de 43,492,000, altfel spus fiecare român a intrat în contact cu mesajele miniștrilor UDMR la radio de peste 2 ori pe parcursul lunii octombrie.

Miniștrii PSD la RADIO

Vasile DÎNCU, prima poziție la Radio.

 

Vasile DÎNCU, ministrul demisionar al Apărării din partea PSD, este citat în 348 materiale la posturile radio monitorizate de mediaTRUST, situându-se astfel pe prima poziție la radio în studiul prezentat. Vârful vizibilității ministrului a fost în data de 24 octombrie, acesta fiind citat cel mai des de posturile Digi FM, Radio France Internationale, Romania Actualități, Europa FM și Radio Guerrilla.

Cifrele indicate în analiză se traduc prin faptul că mențiunile despre acesta au ajuns la fiecare român mai mult de 3 ori pe lună (57,372,000 de contacte).

 

Alexandru RAFILA, ministrul Sănătății, ocupă a doua poziție în perioada monitorizată, 1-31 octombrie 2022, înregistrând 201 materiale la posturile radio. Materialele în care acesta a fost menționat au avut ca subiect guvernul Ciucă, precum și activitatea în calitate de ministru al Sănătății. Vârful vizibilității a fost în data de 26 octombrie cu materialele referitoare la declarațiile ministrului conform căruia ”5 români mor zilnic din cauza infecțiilor nosocomiale”.

Bucuresti FM, Digi FM, România Actualități, Europa FM și ProFM sunt posturile radio care îl menționează cel mai des pe Alexandru RAFILA.

Din rezultatele audienței însumate despre ministrul Sănătății, rezultă că fiecare român a putut intra în contact cu mesajele transmise în medie de aproape 2 ori în cursul lunii octombrie (ajungând la 32,220,000 de contacte).

 

Aceștia sunt urmați de Marius-Constantin BUDĂI, care înregistrează 97 de mențiuni pe posturile radio monitorizate. În contextul discuțiilor despre pensiile speciale care vor fi impozitate astfel încât să nu depășească ultimul salariu primit de beneficiar, mesajele ministrului Muncii și solidarității sociale au putut fi auzite la radio de fiecare român, cel puțin o dată în cursul lunii octombrie.

Miniștrii PNL la RADIO

 

PNL, prin ministrul Lucian Nicolae BODE, înregistrează 259 de materiale la posturile radio monitorizate de mediaTRUST, fiind astfel cel mai menționat ministru PNL în studiul prezentat. Materialele în care acesta a fost menționat au avut ca subiect guvernul Ciucă, precum și activitatea în calitate de ministru al Afacerilor interne.

Digi FM, Europa FM, România Actualități, Radio Guerrilla și Radio France Internationale au fost posturile de radio cu cele mai multe mențiuni despre acesta.

Din calculul mediaTRUST, fiecare român a putut auzi mesajele ministrului în medie de aproape 3 ori în perioada monitorizată, 1-31 octombrie 2022.

 

Ligia DECA, noul ministru al Educației din partea PNL, înregistrează 188 materiale la radio.

Digi FM a avut 37 de materiale despre Ligia DECA, Europa FM (26), Romania Actualități (22), Kiss FM (17) și Magic FM (17) sunt posturile radio cu cele mai multe mențiuni despre ministrul Educației.

 

Virgil-Daniel POPESCU, este citat în 123 de materiale radio în perioada monitorizată, 1-31 octombrie 2022, în scădere față de luna precedentă, când a fost menționat de 411 ori.

Digi FM (32), Europa FM (21), Romania Actualitati (21) și Radio France Internationale (17) sunt posturile de radio care au cele mai multe menționări pentru ministrul Energiei.

Miniștrii UDMR la RADIO

 

Ministrii UDMR sunt activi în zona radio, cu 284 materiale în perioada monitorziată de mediaTRUST, 1-31 octombrie 2022.

Cel mai menționat ministru UDMR la radio este Barna TÁNCZOS, ministrul Mediului, apelor și pădurilor, cu 187 materiale în mediul radio, în scădere față de luna septembrie când a fost citat în 236 materiale.

Bucuresti FM, Europa FM, Digi FM, Magic FM și Radio Guerrilla sunt posturile radio care au cele mai multe referințe la adresa ministrului mediului.

Conform audienței generale înregistrate (27,405,000), referințele către Barna TÁNCZOS au putut fi auzite la radio de fiecare român de aproape 2 ori în cursul lunii octombrie.

 

Hunor KELEMEN, viceprim-ministrul UDMR, se remarcă cu 61 de mențiuni pe radio, în creștere față de luna precedentă, când a înregistrat 34 de referințe.

 

Următorul ministru UDMR citat de posturile de radio monitorizate de mediaTRUST este Attila-Zoltán CSEKE, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei, la egalitate cu Carol-Eduard NOVÁK, ministrul Sportului, citați fiecare în 18 de materiale.

 

Vârful de audiență a fost înregistrat de ministrul Barna TÁNCZOS, în data de 5 octombrie 2022, cu subiecte privind aplicația lansată de Ministerul Mediului prin care românii pot afla în orice moment care este calitatea aerului pe care îl respiră dar și subiecte despre sistemul de garanție-returnare pentru ambalajele din sticlă, metal și peturi, care va intra în vigoare din 30/11/2023.

Echipele de miniștri la guvernare – Online și Social media

 

Mențiunile PNL în online și social media, scădere față de luna septembrie.

PSD, creștere în luna octombrie.

 

Membrii cabinetului Ciucă înregistrează în perioada 1-31 octombrie 2022, un număr de 53.190 de mențiuni în online și social media monitorizate de mediaTRUST.

 

Miniștrii PSD înregistreză 27.795 de materiale pe portalurile online și social media monitorizate de mediaTRUST, în creștere față de luna septembrie când au fost citați de 21.192 ori. După cum a calculat mediaTRUST, un român ar fi putut intra în contact cu mesajele PSD în mediul online și social media de 4 ori în luna octombrie (ajungând la 67,844,657 de contacte).

 

Miniștrii PNL înregistreză 21.899 de materiale, în scădere față de luna precedentă când au înregistrat 28.556 referințe, ceea ce se traduce prin faptul că mesajele miniștrilor PNL au ajuns la fiecare român de peste 3 ori în cursul lunii octombrie (62,738,229 de contacte).

 

Miniștrii UDMR au fost citați în 6.155 de materiale online, în scădere față de luna septembrie când au fost menționați în 7.459 de materiale. Astfel, fiecare român a intrat în contact cu mesajele UDMR în online și social media, cel mult o dată în cursul lunii octombrie (11,387,373 contacte).

Miniștrii PSD – cele mai multe menționări în online și social media în luna octombrie

 

Cel mai citat ministru din partea PSD este Vasile DÎNCU, cu 9.014 materiale în online și social media în perioada monitorizată de mediaTRUST, 1-31 octombrie 2022. Audiența însumată a informațiilor despre ministrul demisionar al Apărării Naționale (21,992,906) se traduce prin faptul că fiecare român a avut acces la mesajele acestuia cel puțin o dată în cursul lunii octombrie.

 

Ministrul PSD Marius-Constantin BUDĂI ocupă poziția a doua, cu 3.916 menționări, în creștere față de luna septembrie când a fost citat în 3.356 de materiale.

 

Următorul ministru PSD în topul vizibilității online și social media, este Alexandru RAFILA, ministrul Sănătății, cu 3.384 mențiuni, cu 31 mai multe decât in septembrie.

 

Petre DAEA este pe poziția a patra, citat în 2.885 materiale, în urcare față de luna septembrie când a avut 2.161 menționări în online și social media iar Sorin Mihai GRINDEANU a fost citat de 2.532 ori, în scădere față de septembrie când a avut 4.579 de materiale monitorizate de mediaTRUST.

Gabriela FIREA a înregistrat o scădere a vizibilității, 2.449 mențiuni în luna octombrie, în luna precedentă fiind citată în 3.252 materiale în online și social media. Adrian CÂCIU a fost citat în 1.878 materiale, Lucian ROMAȘCANU în 915 iar Florin Marian SPĂTARU a înregistrat 822 mențiuni.

Miniștrii PNL – vizibilitate în scădere în online si social media

 

În perioada monitorizată de mediaTRUST, 1-31 octombrie 2022, Lucian Nicolae BODE, ministrul Afacerilor interne din partea PNL este cel mai citat, cu 6.007 materiale monitorizate de mediaTRUST, în creștere de la 1.833 menționări înregistrate luna precedentă. După cum a calculat mediaTRUST, fiecare român a putut intra în contact cu referințele către Lucian Nicolae BODE cel puțin o dată într-o lună (ajungând la 13,084,067 de contacte).

 

Virgil-Daniel POPESCU, a fost menționat în 4.540 materiale în online și social media, în scădere față de luna septembrie când a fost citat în 7.746 materiale.

 

Ministrul Ioan Marcel BOLOŞ ocupă poziția a treia, cu 3.515 menționări în online și social media, în creștere față de septembrie cand a înregistrat 2.409.

 

Bogdan Lucian AURESCU a fost citat în 2.375 materiale online si social media, Ligia DECA a avut 2.117 mențiuni, Marian-Cătălin PREDOIU a fost citat de 1.574 ori iar Sebastian-Ioan BURDUJA a înregistrat 1.244 menționări. Constantin-Daniel CADARIU este cel mai puțin menționat ministru PNL, 527 în luna octombrie.

Miniștrii UDMR în online și social media

 

Ministrii UDMR sunt activi în zona online și social media, cu 6.155 materiale în perioada monitorziată de mediaTRUST, 1-31 octombrie 2022.

 

Cel mai menționat ministru UDMR în online și social media este Barna TÁNCZOS, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu 2.659 de materiale în mediul online și social media, în scădere față de luna septembrie când a fost citat în 3.781 materiale.

 

Ministrul Attila-Zoltán CSEKE se remarcă cu 1.362 de mențiuni în online și social media iar Hunor KELEMEN înregistrează 1.301 mențiuni în online și social media între 1-31 octombrie 2022.

 

Carol-Eduard NOVÁK a fost citat în 833 materiale în cursul lunii octombrie.

Metodologie

 

Notă: În prezentul studiu, Vizibilitatea partidelor politice generată de miniștrii cabinetului Ciucă – Presă scrisă, presă online, radio și TV, pentru o analiză echilibrată și pentru păstrarea echidistanței în evaluarea mediatizării echipelor ministeriale, apariţiile Primului Ministru Nicolae Ionel Ciucă nu au fost incluse. În realizarea studiului s-au luat în calcul doar miniștrii cu portofoliu.

 

Analiza include toate materialele din presa tipărită, posturile de radio și TV monitorizate de mediaTRUST precum și site-urile, paginile oficiale facebook, twitter, instagram, youtube, bloguri, podcast-uri si comentarii retele socializare. Pentru mai multe detalii privind monitorizarea presei scrise, radio, TV, online și social media consultați www.mediatrust.ro.

 

Pentru măsurarea impactului (audienţei) materialelor incluse în studiu sunt folosite datele de audienţă furnizate de ARMA (pentru televiziuni), BRAT (pentru presa tiparită), ARA (pentru radio) şi metode proprietate mediaTRUST în cazul mediului online (inclusiv Social Media).

 

Despre mediaTRUST

 

Înființată în 1999, parte a Institute of Media Monitoring (IMM) din Polonia, mediaTRUST România, este compania de monitorizare media cu capital privat cu cea mai îndelungată experiență pe piață si cel mai vast portofoliu de clienți. Compania oferă clienţilor săi acces la informaţiile apărute zilnic în mass media (presă scrisă, online, radio şi TV) din 15 ţări din Europa Centrală şi de Est. Din 2004 suntem membri ai organizaţiei internaţionale de elită FIBEP (Federation Internationale des Bureaux d’Extraits de Presse), iar în 2014 am devenit membri BRAT (Biroului Român de Audit Transmedia) şi ARMA (Asociaţiei Române pentru Măsurarea Audienţelor).

 

Gabriela Stanescu

Share
Published by
Gabriela Stanescu

Recent Posts

Cele mai citate surse din mass-media Februarie 2024

Într-o lume în care informația înseamnă putere, este esențial să știm cine ne influențează gândirea și deciziile. În acest sens,…

9 luni ago

Digi 24 a fost cea mai citată sursă media din România în luna ianuarie 2024. Antena 3 CNN și Fanatik se clasează, de asemenea, pe podium.

Clasamentul din ianuarie al celor mai citate mijloace de informare în masă din România se deschide cu Digi 24. Potrivit…

10 luni ago

Fotbalul conduce în topul Federațiilor Sportive, urmat de Handbal și Baschet

În luna ianuarie, Federația Română de Baschet urcă pe locul 3 în clasamentul celor mai mediatizate Federații Sportive din România.…

10 luni ago

Valentine’s Day în România: Impactul și prezența în media

Valentine's Day, Ziua Îndrăgostiților în tradiția occidentală, devine o oportunitate de marketing exploatată intens de către comercianții din România, aspect…

10 luni ago

Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale – Cel mai vizibil în media

În luna ianuarie 2024, Florin Barbu a fost ministrul cu cea mai extinsă acoperire mediatică din rândul colegilor săi din…

10 luni ago

Profi conduce clasamentul spoturilor difuzate la radio, TV și presă scrisă în prima lună a anului 2024

Potrivit analizei de monitorizare mediaTRUST, efectuată între 1 și 31 ianuarie 2024, Profi, lanțul de supermarketuri și magazine de proximitate…

11 luni ago